Viaţa nu e sentimentală, nu e nici rea, nici bună. Viaţa e dreaptă: recompensează pe cei merituoşi, pedepseşte pe cei leneşi, loveşte pe cei care îi încalcă legile.

Ok, câteodată chiar şi cei mai buni dintre noi iau decizii pripite ... decizii proaste, decizii pe care ştim că le vom regreta în momentul ...în minutul... şi mai ales... în dimineaţa de după. Adică poate nu chiar regreta, pentru că măcar am încercat să facem ceva. Dar totuşi... ceva din noi decide să facă un lucru nebunesc, un lucru pe care ştim că probabil se va întoarce împotriva noastră ... şi totuşi îl facem. Voiam să spun, culegem ce am semănat. Ce dai, aia primeşti. E destinul şi felul în care îl gestionezi... Destinul e nasol. Într-un fel sau altul destinul nostru ne lasă să ne înfruntăm singuri. Putem să ne privim soarta în ochi sau o putem aştepta să ni se furişeze prin spate. Într-un fel sau altul destinul nostru ne va găsi întotdeauna. Orcât am încerca nu putem fugi de soartă. Ne urmăreşte acasă. Nu e nedreaptă, nu e neaşteptată. Doar... păstrează echilibrul. Şi chiar şi atunci când suntem pe cale să facem ceva ce nu ştim care va provoca soarta să se întoarcă împotriva noastră. Nu mai e nevoie de explicaţii... O facem oricum.